Eclipsa partiala de Soare din 11 august 2018: Redresare catre o noua Cale. Indicii Divine. O noua Creatie
Aceasta configuratie a eclipsei ar
putea aduce foarte multa initiativa, vizibilitate in sfera publica,
profesionala, recunoastere, noi inceputuri si noi directii in special
pe zona de cariera. Este vorba despre noi inceputuri “sortite”,
intr-un mod diferit pentru fiecare, insa in directia potrivita. De
asemenea, pentru multi, poate aduce posibilitati de schimbare,
mutare, deplasare, calatorii sau relocari. Poate fi vorba de
reajustari pe zona profesionala si de cariera; daca la anterioara
eclipsa spuneam ca este posibila reluarea unor activitati sau
interese mai vechi, insa intr-o alta perspectiva sau maniera, sau pur
si simplu ar fi putut fi vorba despre un alt mod de a ne raporta la
interesele noastre, acum incepe sa ni se si arate, concret, cum si in
ce fel putem opera cu noua directie, cu noile concepte. In acelasi
timp, ar putea fi aceasta perioada foarte intensa, cu presiune si
provocari relationale, pe toate felurile de parteneriate si asocieri,
in ce priveste raporturile de comunicare cu prieteni, rude, amici sau
asociati.
Cu asteroidul Junona in Casa 7 a
casatoriei si parteneriatelor, putem asista la posibile aliante si
parteneriate “sortite”, atat la nivel personal cat si
profesional. Iar cu Kiron retrograd in Casa 5 a creativitatii,
copiilor si iubirii, putem vorbi despre reajustari, vindecari, noi
profunde intelesuri in acest sector de viata, fie ca vorbim in unele
cazuri concret despre cuplu si copii, fie ca vorbim despre proiecte
personale (manifestarea creativitatii, proiectele personale - “copiii” nostri de
suflet).
In timpul eclipselor putem fi testati.
Este vorba despre alegeri. Despre a spune DA sau a spune NU. In
configuratia actuala, putem fi testati in ce priveste alegerea
drumului nostru, as spune profesional, dar e mult mai mult decat
atat, este vorba despre “Calea” noastra de viata pe care ne-am
inscris. Despre “iesirea noastra in public” si afirmarea
lucrurilor in care credem, a principiilor pentru care luptam,
expunerea a ceea ce construim. Cu Jupiter in Casa 1 a momentului,
putem vorbi despre un nou inceput in ansamblu pentru individ, pentru
intreaga personalitate. Ar putea fi vorba despre un mod complet nou
de a ne raporta la realitate, a noastra personala, subiectiva, sau la
cea generala, aparent obiectiva. Am putea, chiar, descoperi,
constientiza, ca noi ne cream realitatea, un concept deloc nou
pentru unii, insa inabordabil in mod practic pentru o vasta
majoritate. Am putea avea acum curajul, imboldul, si suportul
necesar, de a incepe sa cream constient, exact ceea ce vrem sa
experimentam ca fiind “realitatea noastra”, fara a ne mai lasa
prinsi in mrejele “realitatilor” subiective ale altora, ale
normei comune, ale visului colectiv.
Putem fi testati daca intr-adevar
credem in Calea noastra, fie prin punerea sub lupa a unor
caracteristici personale (Jupiter in Casa 1), prin amplificarea, cel
putin in perspectiva noastra, a unor calitati sau defecte, pana
intr-acolo incat sa fim nevoiti sa le recunoastem, sa le acceptam, si
sa hotaram constient ce vrem sa facem cu ele.
Fortuna pe Ascendent vine cu un plus
de ajutor, un sprijin pentru increderea noastra in noi insine, ca si
cum Dumnezeu ne-ar face cu ochiul si ar spune “o sa fie bine, ai sa
vezi, trebuie doar sa crezi ca poti trece peste toate greutatile”.
Putem fi testati pe latura financiara,
prin Saturn retrograd in Casa 2 a banilor din munca personala, aici
putem primi inca lectii, poate avem nevoie de niste “Aha!-uri” ca
sa ne dam seama cum ar trebui sa obtinem acesti bani, cum vrea
divinitatea sa-i obtinem, care este lectia legata de acest domeniu.
De asemenea, cu Vertex in Casa 8, ne putem astepta la neasteptat, in
ce priveste banii sau sprijinul pe care il asteptam din exterior, de
la altii, de la parteneri sau prin credite, imprumuturi, mosteniri
etc.
Ar putea fi vorba acum despre
necesitatea ca noi sa dovedim ca am invatat lectiile trecutului
(Nodul Sud retrograd pe final de Casa 3 in Varsator), mai ales cele
legate de prieteni, asocieri, mici afaceri sau relatii personale.
Pasul numarul doi este intelegerea si asumarea manifestarii (Marte
retrograd, conjunct cu Lilith in Casa 3) – poate este timpul sa
dam la spate amintirea traumelor, esecurilor, fricilor din trecut,
legate de persoanele sau asocierile mentionate anterior, si, cu o
noua doza de curaj adusa de Lilith, sa ne asumam actiunea,
manifestarea, cu sustinerea lui Marte. Marte, inca in
retrogradare, ne sustine prin cumpatare, asumare, prin a nu fi
impulsivi, prin a ne tempera entuziasmul nebunesc, si prin a ne forta
sa fim atenti, calculati si mai ales prin a ne lasa ghidati de
divinitate (nota data de Varsator).
Cu o astfel de lectie invatata si
asumata, si cu noua incredere, putem fi gratificati de catre univers
cu contacte noi, viata sociala de o noua anvergura (Venus in Casa 11
in Balanta), si mai ales de o noua calitate (aici nu cantitatea
primeaza, ci o calitate superioara celei anterioare), si de asemenea
cu sprijin neasteptat din exterior, de unde nu te astepti, (Vertex
in Casa 8 in Gemeni), sprijin venit mai ales prin informatii de
valoare, raspunsuri cautate si asteptate de mult timp, ponturi si
sprijin la nivel de comunicare, exprimare. Se produce un flux aproape
ciudat, dar divin sprijinit, de “scoatere la suprafata” a unor
valori tinute mult timp ascunse, fie ca vorbim despre sentimente,
cunoastere, proiecte, colaborari, etc. Ca si cum am slefuit un
diamant ani de-a randul, dar l-am tinut ascuns, iar acum, prin
premisele deschise de aceasta eclipsa, avem sansa sa il scoatem la
lumina, si nu oricum, ci direct pe scena.
Toate aspectele mentionate pana aici,
converg, ca un mega ajutor din partea universului, spre a ne
pozitiona pe Calea noastra, pe directia corecta, pe directia in care
ne indruma divinitatea. “Varful” acestei configuratii este in
Nodul Nord, in Casa 9 a momentului, in semnul Leului. Directia care
ni se arata este spre o supra-specializare, spre a ne accesa cele mai
deosebite calitati si capacitati, unora li se vor deschide usi din
categoria cursuri, cunoastere, ascensiune sociala chiar, altora li
se vor deschide usi in sensul posibilitatilor de relocare, mutare,
schimbare, sau pur si simplu calatorii, la mare distanta. De fapt,
pot fi toate aspectele la un loc. Intr-un cuvant, vorbim despre
evolutie.
Poate fi vorba, de fapt, despre un
foarte amplu proces de “letting go”, de abandonare si lasare in
urma a aspectelor care nu se ne mai servesc in noua cale de evolutie,
in paradigma Ascensiunii si a Noului Pamant. Si totul pentru a primi
acum nu doar o noua directie, ci si o noua protectie si o noua
ghidare, suntem acum pusi pe calea “mai buna”, nu ca cea pe care
am mers pana acum nu ar fi fost suficient de buna, dar, din
perspectiva divina, erau necesare unele ajustari. Si despre ajustari
este vorba in toata aceasta perioada cu atat de multe planete
retrograde si in tot acest culoar al eclipselor. Ce urmeaza, sau ce
se deschide acum, este o varianta mai “corecta” din punct de
vedere divin, pentru evolutia noastra. Si din nou, ni se da sansa sa
facem alegeri, sa spunem DA sau NU. Daca am ales bine, fiecare, ne
vom da seama in urmatoarele 3-6 luni, cel mai probabil la urmatorul
set de eclipse din 2019.
In continuare se va pune accentul pe
“oameni impreuna”, pe adunarea si strangerea “echipei” de
lucru, e echipei de suflete potrivite pentru evolutia noastra in
urmatoarea perioada. Daca poate anii din urma au fost mai mult ca o
cernere a persoanelor care nu se mai potriveau in planul nostru
divin, perioada urmatoare incepe sa aduca deschidere catre noi
contacte sociale, parteneriale, profesionale, personale, etc –
contacte care ne vor sprijini in ascensiune, ne vor ajuta sa ne
integram lectiile sufletului, si alaturi de care avem o menire
impreuna.
Eclipsa se produce in Casa 10, in
semnul Leului, in conjunctie cu Mercur si Mijlocul Cerului.
Eclipsarea Soarelui, mai ales in Leu, poate presupune o imblanzire a
egoului, o “periere” a coamei mandre, si o accesare mai profunda
a unor emotii si sensibilitati, lucru care ne ajuta sa avansam. Este
un fel de accesarea a increderii in sine si a stimei de sine, dar de
pe alta treapta, nu de pe cea a egoului si mandriei, ci de pe cea a
smereniei si a inocentei. Cand esti smerit si inocent, Dumnezeu iti
da mai mult decat poti sa ceri. Noul inceput, noua directie care se
deschide pentru noi, are legatura foarte mult cu exprimarea de sine,
cu exprimarea propriilor valori, cu deschiderea in fata lumii, pentru
unii ar putea insemna efectiv iesirea pe scena, sau iesirea la lumina
in public. Conjunctia cu Mijlocul Cerului face ca totul sa para
“ghidat de Sus”, si pare sa fie un bilet spre inaintarea noastra
pe o directie bine stabilita.
Nu v-as sfatui sa luati decizii
radicale pentru viata dumneavoastra cu 2-3 zile inainte si dupa
momentul eclipsei, pentru ca ratiunea si claritatea mentala ar putea
fi deficiente. Putem insa sa punem “semintele” unor noi
inceputuri, respectiv dorintele si visele noastre cele mai
indraznete, urmand a vedea apoi, cum va decide universul sa ne
sprijine, sau sa ne ghideze, in acest sens.
Indiferent in ce Casa este plasata
eclipsa pentru dumneavoastra, fiti atenti in aceasta perioada la
visele pe care le-ati putea avea, de data aceasta ne referim la
visele nocturne, nu doar la dorinte. Aceste vise ar putea aduce
indicii si semnificatii profunde, semne si directii pentru urmatoarea
perioada din viata fiecaruia. Marele “Mesager”, Mercur, in
miscarea sa aparent retrograda (ceea ce pare sa ii dea si mai multa
putere, profunzime), tranziteaza sectorul dintre Pamant si Soare,
fiind disponibil sa preia mesaje celeste si sa le aduca catre noi. Ar
trebui chiar sa pretuim si sa valorificam aceasta perioada a sa de
retrogradare (nu sa ne temem, asa cum sugereaza unele articole
alarmiste), pentru ca acum procesele cognitive, intuitive, tot ce tine
de comunicare, exprimare, cunoastere, sunt mult amplificate, intr-un
mod mult mai profund, mai degraba intors catre sine decat catre
exterior. Eu obisnuiesc sa-l aseman pe Mercur, mai ales in perioadele
sale de retrogradare, cu Arhanghelul Gabriel, Mesagerul Domnului. Ce
mesaje speciale are pentru tine aceasta perioada? Ce raspunsuri
astepti de la Univers? Fii deschis la orice cale de receptie, pentru
ca mesajele vin, negresit, dar nu neaparat in felul in care le
astepti si pe calea la care te astepti. Deschide-ti ochii,
deschide-ti inima, deschide-ti simturile.
Perioada eclipselor poate fi, pentru
fiecare, sansa de a accede la informatii si dimensiuni de dincolo de
“val”, pentru ca in timpul eclipselor valul ce desparte
constientul de inconstient se subtiaza dramatic, si permite accesarea
informatiilor subtile. Aceasta perioada ar putea aduce, pentru
fiecare, experiente cu efecte si consecinte profunde.
Avem un “careu in T” intre Venus
in Balanta, Saturn in Capricorn, si Kiron in Berbec. Practic,
opozitia intre Kiron retrograd si Venus este mediata de Saturn,
retrograd si el. Luand in considerare casele momentului, am spune ca
traume si rani (vechi) au sansa sa se vindece, sau sa fie explorate
pe zona de iubire/cuplu/sexualitate, si inclusiv creativitate. Aceste
traume sau experiente (trecute) par sa fie declansate din zona de
mentori/profesori/persoane de ajutor, mai concret de admiratia,
deschiderea, atractia catre niste sisteme, principii si idei inalte
(sau aparent inalte) si chiar fata de promotorii lor, respectiv
profesori, maestri, ghizi. Ar putea fi vorba de o provocare de a
“simti” in profunzime, pe cont propriu, valoarea reala a ideilor
si principiilor respective. Ori poate fi vorba aici despre persoane
pe care le-am iubit sau le-am idolatrizat ca pe niste maestri, pe
care le-am pus pe un piedestal, pe care poate nu-l meritau, iar acum
este momentul sa descoperim ca si noi putem ceea ce ei puteau, ca si
noi avem valoarea noastra intrinseca, si in principiu ca nimeni nu ar
trebui sa fie pus mai presus de Dumnezeu, sau de nevoile Sufletului
nostru.
O alta perspectiva asupra opozitiei
Venus-Kiron ar putea indica “incidente” si provocari
sentimentale, o activare a vietii sociale, a atractivitatii, cu
posibile implicatii dificile emotional, nu tocmai usor de gestionat,
de genul “nu voiam, dar m-am indragostit” sau “m-am indragostit
de cine nu trebuie”. In ambele variante, “lectia” ne este
oferita de Saturn prin bani, prin sectorul banilor din munca
personala. In traducere libera, acolo unde exista blocaje emotionale
(relationale, pe zona de iubire/sexualitate/creativitate), acolo
exista si blocaje financiare. Rezolvarea, vindecarea ranilor si
intelegerea lectiilor de pe zona iubirii, poate atrage dupa sine si
deschiderea abundentei financiare.
Aceeasi opozitie Kiron-Venus mai este
mediata si de nu mai putin de 3 aspecte benefice, prin Marte, Lilith
si Nodul Sud. Nodul Sud aduce in constient intelepciunea dobandita in
trecut, ar putea reactiva lectiile deja invatate. Lilith aduce
curajul si capacitatea de a transcende fricile si blocajele din
trecut, si asumarea puterii personale. Iar Marte aduce capacitatea si
dorinta de materializare, de a urni lucrurile, de a le pune in
miscare. Ar putea fi acest moment, deci, o mare sansa care ni se acorda
pentru o vindecare profunda a unor tipare relationale, a unor blocaje
ce tin de capacitatea noastra de a iubi. De cealalta parte a
“baricadei”, opozitia este mediata de Nodul Nord, si acesta ar fi
darul suprem pe care il putem primi: prin vindecarea fricilor,
temerilor, blocajelor, dobandim capacitatea de a avansa pe calea
noastra, de a ne inscrie pe fagasul menirii noastre autentice.
Lilith schimba semnul, trece din
Capricorn in Varsator – iese din semn de Pamant si trece in semn de
Aer. Ar putea fi, acum, pentru fiecare, o oportunitate de a ne largi
constiinta, intelegerea profunzimilor noastre, poate reusim sa
capatam o alta perspectiva asupra fricilor noastre, sa nu ne mai
raportam la ele intr-un mod atat de palpabil si constrangator, ci mai
degraba sa le vedem ca pe niste provocari pentru evolutie. Avem
nevoie sa ne largim constiinta, perceptia, viziunea, sa ne
expansionam Sinele (sau sa ne expansionam constiinta pentru a ne
favoriza manifestarea Sinelui prin noi), sa ne acceptam misterul si profunzimea de
natura feminina, indiferent daca suntem barbati sau femei. Lilith
ascunde un imens potential, acel potential pe care noi insine il
blocam prin fricile noastre si amintirea esecurilor trecute, ori prin
traumele inca nevindecate sau neintelese. Prin trecerea ei in semnul
Varsatorului, ea ne aduce posibilitatea de a accede la alte
dimensiuni, alte intelesuri, poate chiar o alta forma de ghidare, una
interioara – intoarcerea catre interior ar putea fi o tema
recurenta pentru multi in perioada acestei eclipse. Ascultarea vocii
interioare, si cand ea plange, si cand ea rade, si cand te
impulsioneaza sa treci constient prin niste teste si greutati, pentru
ca acolo iti descoperi potentialul, puterea, darurile desavarsite,
intregirea.
Ar putea fi aceasta eclipsa cea care
ne aduce posibilitatea sau constiinta intregirii noastre ca fiinta.
Dintr-o perspectiva superioara, desigur, am fost intregi intotdeauna,
insa din perspectiva noastra umana, prin experientele noastre mai
mult sau mai putin traumatizante, multi ne-am simtit redusi,
limitati, impartiti, sfasiati, oricum numai nu intregi. Iata, astfel,
dupa perioada destul de complicata din punct de vedere mental,
emotional, adusa de cele trei eclipse, acum putem incepe sa ne
simtim, in sfarsit, completi, intregi, in toate dimensiunile fiintei
noastre. Am putea avea, pentru prima oara in viata noastra,
indrazneala sa ne credem apti pentru a ne implini propriile vise,
acele vise nebunesti pe care le indrageam cand eram mici, si care au
ramas inculcate in sufletul nostru. Semnul Leului, placerea copilului
de a se juca, nebunia de a crede in jocul tau, alaturi de ghidarea
data de Mijlocul Cerului si Nodul Nord, ar putea aduce acum tot
arsenalul de incredere, intelepciune si cunoastere, gramul necesar de
nebunie, si sprijinul divin, pentru a ne pune in scena cea mai
indrazneata dorinta a sufletului nostru.
Urmatoarele 9 luni, cu Lilith in
Varsator, ar putea fi o perioada de trezire, “iluminare” adusa
asupra temerilor si blocajelor noastre cele mai profunde din domeniul
de viata respectiv, in functie de harta fiecaruia. Impreuna cu
trigonul Jupiter – Neptun, ar putea fi aceasta o perioada foarte
prolifica dedicarii catre Sine, descoperirii, acceptarii si
vindecarii interiorului nostru, si mai ales gasirii iubirii pure,
adevarate, neconditionate, in noi, si mai apoi in tot ceea ce
exista.
Intregul “culoar” al eclipselor,
ar putea fi asemuit cu “canalul nasterii”, poate al nasterii unei
noi realitati in fiecare dintre noi, si poate chiar pentru mase largi
de oameni, ce vin impreuna in baza unor conexiuni de suflet. Ar putea
fi suferinta, teste, blocaje, sau cel putin ar putea fi momente in
care sa ne simtim “ignorati” de univers, neauziti, neintelesi, si
poate indurerati, dar de fapt suferinta poate reiesi doar din teama
egoului de necunoscut, din teama egoului de a da drumul la “zona
de confort” pe care o cunostea, de a da drumul la notiunile cu care
jongla cu usurinta pana acum. Am putea, in perioada urmatoare, sa
descoperim ca pasim pe un taram nou, cu noi intelegeri, cu noi
dimensiuni, pe care poate ca de fapt paseam deja de ceva timp, insa
nu eram constienti. “Darurile” acestor eclipse vor incepe sa se
faca mai vizibile probabil abia dupa iesirea lui Mercur din
retrogradare, dupa 19 august, si a lui Marte, dupa 28 august.
Mintea va incerca sa ne convinga ca nu
suntem inca pregatiti sa exploram ceea ce urmeaza, insa divinul ne
reasigura ca suntem total pregatiti, sa recunoastem si sa pasim in
noua dimensiune a vietii care se desfasoara in fata noastra. Misterul
vietii, minunea, bucuria, pot acum sa intre in viata noastra, daca le
permitem!
Daca ti-a placut acest articol, impartaseste-l si cu prietenii, sau da-ne un LIKE aici!
Urmareste-ne si pe Facebook: The Gaia Planet
Sursa foto 1: fineartamerica.com
Sursa harta: www.astralia.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu