RAPORT ENERGETIC APRILIE 2019. FII PREGATIT, FII FLEXIBIL, FII IN IUBIRE!

APRILIE e o lună de redresare, a lucrurilor făcute în Martie, fie din grabă, sub presiunea momentului sau poate din prea mult entuziasm. Aprilie este o lună de muncă, clară și tacticoasă, asiduă, în care începem să vedem cum se așează rezultate ale eforturilor făcute în martie sau în lunile de mai înainte. Avem sentimentul că "ceva se mișcă în sfarșit", sentiment ce poate am început să-l avem undeva după 18-19 martie, și cu atât mai mult după echinocțiul din 20/21 martie.
Îmi vine să spun că e o lună de "soldare", în sensul că scoatem la suprafață ce a mai rămas vechi, orice a decis să nu se curețe anterior, și vedem în situația dată ce putem face cu respectiva situație, persoană sau context. Dacă ceva "vechi" a decis să mai rămână, cel puțin pentru moment, ar trebui atunci să vedem la ce ne folosește, și unde putem (re)integra acel aspect în asa fel încât ansamblul să fie funcțional și cursiv. Deci, se petrece o reașezare în viata noastră a unor aspecte pe care le cunoaștem deja, o reașezare a unor piese dintr-un puzzle pe care poate înainte nu-l înțelegeam, poate din motivul că piesele erau aruncate la întâmplare și nu erau integrate într-o structură completă, compactă.
In paralel, în Aprilie integrăm, integrăm, integrăm. Integrăm nenumăratele Coduri de Lumină primite în martie (în toate acele perioade în care eram fie prea agitați, fie prea obosiți, când somnolenți, când hiper-activi, când cu dureri de cap, când cu amețeli și grețuri sau alte simptome). Dacă poate undeva pe parcursul lunii martie ați avut sentimentul ca nu mai știți încotro o ia viața voastră, sau poate vă întrebați de ce viața voastră pare sa nu aibă vreo direcție - în Aprilie ați putea primi răspunsul, și să și vedeți direcția desfășurându-se în fata voastră, măcar incipient.

In paralel, viteza de desfășurare (un-whirling) creste ametitor. Este ca si cum o mega-tornadă de energii, de Lumină, de Coduri ADN evoluționare, și în egală masură de evenimente cruciale și determinante pentru viața noastră, se desfășoară cu o rapiditate amețitoare, dar în acelasi timp înălțătoare. Tineți-vă bine, sau mai corect spus, dați-vă drumul pe toboganul energiilor ascensionale!

Trăiesc o bucurie personală intensă, bucuria de a vedea/simți în sfârșit, persoane dragi, persoane apropiate, că încep să manifeste la adevărata valoare. Spiritul lor a fost dintotdeauna înalt, pur și luminos, însă în ultima perioadă, în sfârșit, aceste spirite luminoase încep să manifeste și în planul fizic, conștient, această lumină. Iar acesta este un mare motiv de bucurie pentru sufletul meu. Aveam sentimentul că le așteptam "de-o viață" să vină să jucăm în aceeași "Echipă", iar acum culeg bucuria semințelor sădite în ultimii ani de grea așteptare, fără a-mi pierde speranța. 
Percep, astfel, că trăim, la nivel colectiv, un val din "Marea Trezire", trezire ce-și arată efectele si în manifestarea fizică :). Nu degeaba spuneam la începutul anului că acest 2019 este un punct de Deschidere! Suntem cu adevărat binecuvântați și privilegiați să trăim aceste momente, oricât ar părea ele uneori de dificile, însă infinit de frumoase!

Schimbări de situație. Schimbări de plan. Da, a fost esențial să-ți setezi planuri și intenții în februarie și martie, însă în Aprilie vei învăța să fii flexibil și să jonglezi cu termene și posibilități multiple.
De asemenea, în Aprilie vei fi înclinat /încântat să lucrezi cu dedicare la planurile începute în martie. Aprilie este o lună de muncă în linie dreaptă, în care planurile se desfășoară. Permite însă să fii flexibil, adaptabil și să primești totul cu bucurie și recunoștință. La final, vei vedea roadele. Nu vei rămâne fără partea ta de împlinire sufletească și materială. Ai încredere în promisiunea divină.

Fă acum ce simți în interiorul tău că este foarte important și urgent să faci (chiar dacă poate logica, rațiunea sau prietenii nu te susțin), pentru că intuiția te ghidează exact în direcția potrivită ție. Ghidarea interioară nu este niciodată de ignorat. Îți vei mulțumi mai tarziu, chiar dacă acum alegerile tale par nefondate. Învață să-ți cultivi "al 13-lea simț", dezvoltă-ți nasul fin și percepția dincolo de ce se vede. Ești pe un drum de învățare, de dezvoltare, dar și de materializare în același timp.

Începe să aplici "din interior" calupurile de informație/energie pe care le-ai primit în lunile anterioare (ianuarie, februarie, martie). Începe acum să pui în aplicare, să manifești, ceea ce poate mintea ta conștientă încă nu acceptă, dar tu simți profund că este adevărat, benefic, aplicabil. Doar fă ceea ce simți că vine din interiorul tău, doar aplică ceea ce simți că este adevărat și benefic pentru tine, iar confirmările le vei primi ulterior, prin semne de la Univers, Viață, sau alți oameni...
Altele... Feel the Love... LIVE THE LOVE! Da, cam despre asta este vorba. Ce frecvențe avem luna asta? De iubire! De iubire de sine, de iubire unii de alții, de iubire de Pământ și natură, de iubire împărtășită cu întreaga omenire. Iubire divină, care curge către noi și prin noi, și pe care nu avem niciun drept să o oprim, să o blocăm, sau să o judecăm. Plouă cu Lumină, plouă cu fotoni, plouă cu frecvențele Iubirii, frecvențe înalte, ce ne pot lăsa puuuțin obosiți, dar satisfăcuți și împliniți sufletește. Iar când reușim sa împrăștiem aceste frecvențe divine ale Iubirii, întreaga lume va dansa cu noi!
LOVE IS THE WORK YOU HAVE TO DO!


Daca ti-a placut acest articol, impartaseste-l  cu prietenii sau da-ne un LIKE!!

Sursa foto 1: http://www.juliejeske.com/2014/02/love-this-spring/#.XKIRq1UzbIU
Sursa foto 2: https://www.uwolmsted.org/civicrm/event/info?reset=1&id=254



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

TATAL NOSTRU – ce se intampla cu adevarat atunci cand o rostim? Implicatii energetice si spirituale

Lumea vazuta prin lupa lui Dumnezeu, sau despre tranzitul lui Jupiter prin Case

LET GO AND LET GOD: Eclipsa totala de Luna din 27 iulie 2018 si ce aduce ea fiecarui semn zodiacal